Deschisese aparent întâmplător editorul de texte. Era iconul
imediat următor browserului cu care (re)trăia (inter)mediat și nu foarte convins
ceea ce scriseseră ceilalți despre ce trăiseră. Sau credeau că trăiseră. Sau
credeau unii că trăiseră alții, într-o încercare indecentă și mereu incompletă de
a deconstrui și rescrie cu drepturi de autor istoria mult prea recentă. Ca și
cum nu se aștepta, se autosurprinse în fața unei pagini goale. Pe care ezită
mai mult decât de obicei … și nu o mai trimise înapoi în atemporalul din care o
invocase. Transpiră panicat precum în fața unei oglinzi care nu îl conținea.
Infinitatea amânărilor anterioare îl pregătise să accepte că avea mai nimic de spus. Ezită pentru ultima dată ... și puse punct. Amânând orgolios și de
această dată definitiv orice ar fi avut de zis ... dar sperând totuși, în
adâncul sufletului, că ar putea să o ia de la capăt într-o viitoare și puțin
probabilă (re)instanțiere. A cărei (im)potențialitate o ejaculă preventiv și
transliteral într-o succesiune aminoacidă și foarte personală de adenină, guanină,
timină și citosină. În care își corectă aparent accidental curbura nasului și
circumferința comisurii anterioare. Pe o pagină de pe care spera să-l
(re)trăiască mâine alții. Cu browserul al cărui icon le-ar putea fi imediat
următor editorului lor de texte. Amânându-și in(de)finit (re)editarea propriului
lor aproape nimic.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment